15 noiembrie 2011

O realitate devenita vis!

din partea Presedintelui, atinge direct in adancul sufletului tau!


O dimineata insorita...razele soarelui patrund prin gaurile micute ale paturii asezata strategic pe patul de sus pentru a creea un intuneric relaxant in patul de jos.Ma ridic cu greu si observ aceeasi 4 pereti cu care am imparitit camera timp de 4 ani cu oameni pe care nu credeam ca ii voi intalni.Ma ridic si ma gandesc ca parca am mai trait aceste momente...nu ca le-as fi trait 4 ani zilnic dar parca acest episod s-a mai intamplat...un deja-vu.Se trezeste nelu,moldo,hristo...ne uitam unii la altii si nu stim ce sa zicem...fiecare din noi se gandeste la altceva sau la altcineva...oare ce face catarama,pe unde e teliuc,jhonny oare e pelcat la faculta?,robytzy e cu roakaru' la un stejar?,deezy oare va mai veni la anu' la faculta?,jak pe unde umbla? dracu' ce mai invarte?...intrebari pe care fiecare dintre noi ni le-am pus la un moment dat intr-o dimineata de camin.
Trece starea de somnolenta si ne gandim la ce vom face mai departe...cursuri in niciun caz...probabil o vizita scurta sa ne mai vedem colegii in pauza...si sa fim siguri k ink suntem in acel oras pentru a absolvi o facultate.Taiem niste cartofi pentru a ii praji,ii aruncam in tigaie langa un carnat trandafir de la Tovani,posibil si vreo 2-3 oua pentru a mai schimbe gustul.De baut nu se pune problema,a mai ramas de aseara ceva bere pe fundul petului,destul pentru a ne "revegora".Satui dupa masa de dimineata ne gandim la zilele in care aceasta masa era uitata sau era sarita din cauza arsurilor pe instalatie.Vazand o zi intreaga in fata pentru a face ceea ce iti doresti dai un telefon celui care il ai la apeluri pierdute sau apeluri date in ultima vreme.Raspunde si te atrage la o bere,bineinteles nu e frumos sa refuzi o asemenea convocare.Imbrac repede ce am mai usor de luat pe mine sa nu cuumva sa intarzii la "intalnire" si mai agat dupa mine pe rares,care nu poate refuza ceva ce ii ofera grade,il iau si pe nelu,moldache prezent automat si coboram spre piezisa...acu norocul nostru unde o sa gasim o masa libera:niko,big apple,la solas,etc...oriunde e binevenita...Ne asezam frumos,lejer la o bere ca de buna ziua si ii dam sa sune cu ce avem pe suflet.Orice problema se rezolva intr-o secunda...ne simtim cam putini la masa...la fiecare apel al unuia dintre noi ni se alatura minim o persoana.Ne reunim de parca nu ne-am vazut de mult timp insa nu au trecut decat maxim 10 ore de cand ne-am despartit nestiind fiecare de celalalt.E un sentiment aparte sa iti vezi toti prietenii la aceeasi masa si sa impartasesti cu ei lucruri pe care nu le-ai impartasii cu proprii parinti sau cu propria nevasta.Ajungem sa bem,pentru altii peste masura,insa cu fiecare bere stim ca suntem alaturi unul de celalat indiferent de problemele personale pe care le avem.Ajungem la un moment dat in care am face orice pentru ca unul din noi sa sa nu ne paraseasca desi are alte lucruri de rezolvat.Nu intelegem acel episod.Nu putem accepta altceva decat prezenta lui acolo intre noi.Ajungem sa il condamnam pentru ca vrea sa ii fie lui bine si sa ne lase pe noi acolo sa ne simtim la fel si fara el.Suntem pusi in postura sa il criticam pentru ca ne-a lasat sa ne simtim bine fara el insa nu stim in acel moment ca probbail ii facem mai mult raudaca continua sa ramana cu noi.Uneori suntem rai si ne condamnam prietenii care ne parasesc dar gandim ca probabil va fi ultima seara impreuna.Incercam sa gandim la prezent,sa nu implicam viitorul in nici-un caz si credem ca vom fi alaturi oricand vom avea nevoia de ajutor.
Trece o zi,doua,o saptamana,o luna si ajung in momentul in care nu am pe cine sa sun sa ies la o bere.Ajung in momentul in care nu pot sa apelez la acei oameni care niciodata nu ma refuza,ajung sa cred ca tot ceea ce am trait este un vis.Este un vis frumos,care vreau sa il visez in fiecare noapte.Un vis care vreau sa devina realitate.
6:45...Suna telefonul...alarma!...Ma ridic si vad aceeasi 4 pereti...nu peretii din camin...pereti pe care i-am vazut in ultimii 3 ani...mi-e greu sa fac pasul spre dulap sa ma imbrac pentru a merge la munca...as vrea sa inchid ochii la loc si sa mai traiesc acele momente inca o data,si inca o data,si inca o data...sa traiesc acea zi in fiecare zi...sa stiu ca acei oameni sunt alaturi de mine de fiecare data cand deschid ochii si de fiecare data cand ii inchid.Ma trezesc tot mai obosit stiind ca tot ceea ce am visat o sa uit si ca nimeni nu isi va mai aminti de mine,ca nimeni nu va sti ceea ce am facut sau ceea ce altii au facut pentru mine.
Sper sa ma trezesc dimineata si sa ma gandesc ca ceea ce am visat va deveni intr-o zi realitate.Desi am trait acele momente as putea sa le mai traiesc macar inca o data.
De 14 ori ura pentru cei ce se stiu!

Powered By Blogger